Copilul meu

În clipa în care ai venit pe lume în inima mea s-a așternut vina.

Și frica.

Frica că te voi ține prea aproape și nu te voi dărui lumii așa cum trebuie.

Pentru că în mintea mea am repetat mereu ”roots to grow and wings to fly”.

Dar în inima mea nu am putut să repet decât ”bucată din mine”.

Dar aparții lumii și acum o văd bine.

Tălpile tale vor să o străbată toată.

Buclele tale vor să cuprindă întreg văzduhul.

Glasul tău e auzit.

Ești bucată din mine dar ești a lumii.

Ești tot ce e mai frumos în fiecare dimineață.

Miroși a soare și a viață. A tot ce e mai bun într-o casă.

Permite-mi să te mai țin de tălpița o fărâmă.

Căci lumea te așteaptă.

Dar mama te vrea acum.

You are my legacy but you are also your own kind of miracle and magic...

Uită-mă!

Uită-mă ca să pot fi din nou ce am fost înaintea ta.

Să imi dispară din viață întreaga amintire a ultimilor ani.

Să mă întorc la neștiință. La ne-iubire. De tine.

Să am ocazia să te cunosc din nou pentru întâia oară.

Să îți pot redescoperi fața cu pasiunea primelor nopți.

Să îți fiu fluturi în stomac și croissant de dimineață.

Uită-mă cum o faci atât de bine.

Căci tu ești singura mea iubire și voi găsi calea să mă întorc mereu la tine.

Nouă, neatinsă de amintiri și regrete.

Doar cu sufletul plin de ce suntem noi.

Doi.

Pentru tot timpul cât îl mai avem pe pământ.

Căci în mine ești și vei rămâne întâiul.

Tot ce vei șterge vom avea ocazia să trăim din nou.

Și vreau să trăiesc la nesfârșit începutul ca să nu trebuiască să gândim vreodată sfârșitul.

Despre feeling - când oamenii au ajuns să nu mai simtă nimic

                           

Trăiești cu pasiune pentru ceea ce faci.

Mănânci cu poftă și te bucuri de răsărit.

Găsești plăcere într-o carte care te ține cu sufletul la gură.

Dar oamenii din jurul tău împăștie individualism și lipsă de respect.

Cum te găsești și cum mai simți când cei din jurul tău nu mai simt nimic?

E greu. E greu să fii când lumea te împinge să nu mai privești dincolo de curtea ta.

E și mai greu să iubești omenirea când ea te împinge și dorește să nu o mai privești.

Să fim, totuși, schimbarea pe care vrem să o vedem în lume.

Să fim, să simțim și să iubim pentru că aștia suntem noi și nu pentru că ceilalți sunt asemeni nouă.

Să fim modele pentru copiii noștri.

Să realizăm pentru mulțumirea personală și admirația copiilor, nu a părinților noștri.

Practic: să privim înainte căci înapoi nu ne mai duce nicăieri.

Suntem cărarea mai puțin bătătorită.

Dar suntem!

Sunt bine

Integritatea e un termen atat de abstract... Multi ani nici nu am inteles cu ce se mananca. Pana am citit undeva aceasta definitie: integritatea e ceea ce esti atunci cand nu te vede nimeni.
De doi ani de zile ma urmareste zilnic. Ce sunt atunci cand nu ma vede nimeni?
Azi pot sa o spun: un om integru.
Cu reguli bine infipte in pamantul care m-a creat.
A patra generatie pe un petic de tarana.
De acolo imi iau energia si imi castig sensul. Din o casa visata si iubita, construita de bunici in care mi s-a nascut tatal si sper sa mi se nasca copiii.
Din iubirea pentru o tara pe care azi stiu ca nu as parasi-o definitiv.
Din munca care ma ajuta sa contribui intr-o comunitate care pe mine m-a format ca om.
Asta e mostenirea mea: I'm shaping the community that shaped me.
Sunt bine si imi traiesc visul. Am avut nevoie de doar 30 si ceva de ani sa o fac si asta in sine e o realizare.
Sper sa imi ramana cat mai multi sa o pot face in continuare.
In sufletul meu zace o profunda recunostinta pentru tot ce mi-a aruncat viata in fata.
Si un profund regret pentru toate greselile ce vi le-am facut ca sa ajung aici.
Mi-as dori totusi sa aveti convingerea ca am invatat mult.
Iar bucuria mea de fiecare zi e felul meu de a multumi. Lumii, universului, sufletului meu atat de incercat.
Sunt melancolica dar azi mi se iarta.
Another milestone. Another year.

De ce noi?

Suntem franturi de asfalt.
De marcaje rutiere ce gonesc pe langa noi.
Suntem toate experientele traite in graba sau pe indelete.
Esti fiecare loc pe care l-am vazut impreuna.
Sunt fiecare rafala de vant care te-a trezit si ti-a adus aminte sa traiesti.
Suntem zambete din trecut.
Amintiri din vremea celor de ieri pentru cei de maine.
Esti raza de soare care imi incalzeste genunchii cand ne bucuram de peisaj.
Sunt zborul nebun trait fara centuri de siguranta.
Suntem un strigat de fericire neauzit de nimeni.
Pentru ca e nevoie doar de noi ca sa fim doi.

Bruised is the new gorgeous

Pentru ca jucam prea multe roluri, femei fiind.
Ne straduim sa fim luptatori de elita.
Care trec prin provocari fara sa sufere.
Dar o femeie capabila sa treaca prin iad pentru ceva ce isi doreste cu adevarat e, in primul rand, femeie.
Cel mai probabil va iesi putin sifonata din toata povestea.
Dar isi va mentine capul sus.
Este acceptabil sa suferi.
Sa permiti lumii sa te raneasca.
Ranita fiind, nu uita insa, sa iti reimbraci armura de luptator.
Doar asa, ranita se transforma in superba.
Iar ochii ce vor sti sa vada.
Sunt ochii ce nu se vor mai inchide nicicand fara imaginea ta.
Suntem oameni.
Dar avem puteri de zei.

Esti o poveste

Privind fotografiile adunate de un om in cativa ani de postari pe Facebook, e ca si cum ai citi un roman.
Unele sunt intrigante.
Altele plictisitoare.
Iar cu unele, iti doresti doar sa citesti ultimul capitol.
Ce am aflat eu azi,

e ca unii oameni te-au reprezentat in poze asa cum eu am facut-o in cuvinte.
Uneori, au surprins doar comportamente singulare.
Alteori au surprins zambetul pe care il ai cand te pierzi.
Dar au fost si acei care te-au vazut cu adevarat.
Iar acele fotografii nu fac cat o mie de cuvinte.
Ci cat un om intreg.
Iar daca eu am ales sa te pun in sute de cuvinte...
Iar ei au ales sa te puna in sute de poze...
Singura concluzie la care trebuie sa ajungi este ca tu ca om meriti.
Sa fi descris, apreciat, inteles.
Iar cei ce vor dori sa treaca de zidurile tale vor vedea un suflet complet.
Eu stiu doar sa te pun in cuvinte.
Dar in unele seri aleg sa te pun la suflet.