Teoria ar putea sa stea in picioare. Ar putea explica aceasta cautare frenetica. Ar putea fi explicatia pe care o cautam de atata timp. Cunosc atat de multi oameni care asteapta iubirea perfecta despre care citim in carti, ale carei fragmente le gasim reprezentate in filme de dragoste. Poate ce nu stim noi, este ca, e doar un moment de insumare a dragostei pe care am trait-o deja. Este doar un pahar care asteapta o ultima picatura pentru a fi complet, plin pe de-a intregul. Si acea picatura va fi cel sau cea pe care il vom numi "femeia/barbatul vietii".
Daca nu e asa, cred ca toate sentimentele investite pe parcursul unei vieti sunt complet inutile. Sunt doar exercitii esuate. Asa cum acest intreg Univers este o risipa groaznica de spatiu daca singura planeta populata de fiinte inteligente este Pamantul.
Suntem creati sa CREDEM. In Dumnezeu, sau orice alta forma de putere superioara. In Univers si viata vesnica, samsara sau alte variante. In DRAGOSTE. Sa credem deci. Sa credem si sa cercetam.Sa atingem iluminarea. Sunt convinsa ca aceasta iluminare nu vine fara munca. Si nu apare atunci cand o dorim.
Ce putem face? Sa traim cate o mica rata, crezand in intreg. Pentru ca, aceste mici explozii de iubire ma fac sa cred ca merita!
Buna Nata!
RăspundețiȘtergereInteresanta imaginea cu "iubirea in rate"! Nu cred in ipoteza asta influentata fiind de faptul ca nu-mi plac "ratele" in general. Apoi zic ca pentru mine functioneaza "iubirile" pe rand.. fara a fi influentate, cea prezenta de cea dinaintea ei! Cred ca deosebirea dintre noi consta in faptul ca nu compar. Pe mine comparatiile sentimentale nu ma ajuta deloc asa ca am invatat sa nu compar relatiile intre ele, si nici persoanele! Cred foarte mult in unicitatea fiecaruia dintre noi, si ma feresc de generalizari... ca..."de tamaie"! :)
Chestia cu "suntem creati sa credem" iar mi se pare "simpatica"! Am vazut ca agreezi ca "forma superioara" "Universul". Asa ca am sa ma raportez si eu la aceiasi termeni ca sa ma fac inteleasa. Din cate-am citit toate religiile sunt de acord ca "suntem creati" si toate recunosc o parte ca fiind perena, care ramane dupa ce noi nu mai suntem si care era inainte ca noi sa fim. Ideea e ca acea "farama de Univers" s-a desprins cumva dintr-un tot si s-ar intoarce in cele din urma de unde s-a desprins.
Eu cred ca "farama de Univers" vrea doar sa "experimenteze" forme noi, si nu are nevoie "sa creada"!
Alegerile pe care le facem, dupa mine, tin de evolutia fiecaruia dintre noi, si de trezirea sau "desteptarea" constiintei noastre, si mai mult a constiintei universale!
Concluzia mea e ca "iubirea" asa cum eu o inteleg e la fel de intreaga "o zi" ca si "o viata" si intradevar merita! :) :)
Toate cele bune,
Ioana